Apel către CSM Reşiţa! Voinţa Răcăşdia propune un meci caritabil!

Un tânăr din Răcăşdia a rămas paralizat după un accident rutier. Antrenorul echipei de fotbal AS Voinţa Răcăşdia, potrivit liderului GRN Marcel Guşcă, solicită participarea CSM Reşiţa la un meci în scop caritabil, pentru ajutorarea tânărului aflat în spital.

Liderul Guardia Rosso-Nera, Marcel Guşcă, a fost contactat ieri de Sebastian Ciorîngă, antrenorul Voinţei Răcășdia, echipă din Liga a 5-a. „Un băiat de 20 de ani, de aici din zonă, a avut un accident de maşină şi a rămas paralizat de la brâu în jos, costurile de spitalizare sunt foarte mari şi are nevoie de ajutor. De asta am vrut să vă rog să facem un meci amical prin care să strângem nişte bani pentru el. Dacă jucăm cu voi (cu CSM Reşiţa, n.r.), va veni foarte multă lume la meci şi putem strânge cât mai mulţi bani. De la Reşiţa la Răcăşdia sunt 50 de km“, este mesajul lui Ciorîngă pentru şeful galeriei roş-negre.

Marcel Guşcă a făcut tot ieri anunţul pe reţelele de socializare: „În ţara asta încă sunt oameni sufletişti, oameni care doresc ajutorarea altor semeni. Am fost contactat pe fb de un domn, de antrenorul echipei din Răcăşdia, pentru un meci caritabil Răcăşdia – CSM Reşiţa. Un băiat a suferit un tragic accident, are nevoie de o mână de ajutor, acest sufletist vrea să facă un bine şi este vrednic de tot respectul. Am contactat conducerea clubului nostru, care şi-a arătat imediat disponibilitatea de a participa la un asemenea eveniment, în funcţie de programul echipei. De asemenea, aşteptăm şi un cont bancar, poate oamenii sufletişti pot da un mic ajutor“.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/