Anul festivalurilor de film. Modelul Caransebeșului a fost urmat de Moldova Nouă și Băile Herculane

Stațiunea Băile Herculane găzduiește începând de astăzi prima ediție a Festivalului  de Film Documentar Eden Docs, filme frumoase despre locuri si povesti frumoase! Manifestarea va oferi file din istoria acestor locuri și povești despre oamenii care trăiesc în această zonă.

Deschiderea oficială va avea loc astăzi, de la ora 20.00, în zona Parcului Central din Băile Herculane, ocazie cu care invitații la eveniment vor putea urmări proiecția specială „Apoi s-a născut orașul”, un film de arhivă din 1972, scenariul și regia –  Constantin Vaeni, imaginea – Romeo Chiriac. Filmul prezintă epopeea strămutării și sacrificiul implicit al unui întreg oraș, Orșova Veche, ale cărui ruine urmau să fie înghițite de apele Dunării spre a se construi lacul de acumulare al Hidrocentralei „Porțile de Fier”. O clipă de istorie văzută, emoționant, prin ochii oamenilor ei. Filmul a obținut la vremea respectivă trei premii importante printre care Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional al Filmului de la Thessaloniki.

Tot în această seară va rula filmul „Marea Unire – Romania, la 100 de ani”, Agerpres, o proiecție specială de 82 de minute, dedicată Centenarului Marii Uniri, realizatori: Mihuţ Năstăsache, Marilena Stănescu şi Sergiu Olteanu; Imaginea: Alfred Schupler, Sergiu Olteanu şi Andrei Cârlan. Este o invitaţie la o călătorie emoţionantă şi captivantă, trăită şi nu doar povestită de oameni pentru care România înseamnă şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat. Practic, AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania, iar urmaşii celor care au pus umărul la reîntregirea ţării deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, descoperim că suntem o naţiune fără graniţe.

România, la 100 de ani, aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie, spune Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură din Caransebeș. Festivalul de film este organizat de Primăria și Consiliul Local Băile Herculane cu sprijinul Asociație Române a Filmului Documentar și Casa de Cultură George Suru din Caransebeș.

Acțiunea are loc până duminică, 23 septembrie, astfel că în fiecare seară de la ora 20.00, iubitorii de film pot urmări filme premiate la alte festivalului, filme despre artă și tradiții și proiecții realizate de studenții Facultății de Arte a Universității Hyperion din București – Specializarea Regie și Imagine.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/