Animale multe, pășuni puține!

Crescătorii reșițeni de animale s-au întâlnit în cursul zilei de astăzi cu reprezentanții administrației locale, pentru a-și exprima părerile și nevoile cu privire la suprafețele de pășunat disponibile în această primăvară.

Ședința de astăzi a adunat crescători de animale atât din Reșița, cât și din cartierele adiacente care aparțin de municipiu. Temele de interes care au fost dezbătute au fost elementele care vor întregi regulamentul de pășunat ce va fi aprobat în data de 25 martie. Pentru că anul 2014 a adus cu sine mai mulți crescători de animale decât de obicei, oamenii și-au manifestat în primul rând nemulțumirea cu privire la suprafețele restrânse de pășune neîmpădurită.

Mai mult decât atât, cetățenii prezenți la ședință au ridicat mai multe probleme cu privire la siguranța lor, dar și a șoferilor pe drumurile naționale. Cei mai mulți dintre aceștia au fost locuitori ai Moniomului, acolo unde animalele traversează zilnic șoseaua pentru a ajunge la locul de pășunat. Nevoile pe care le ridică această situație sunt instalarea unor semne rutiere care să indice faptul că pe acolo trec animale, astfel ca riscul de accidente să fie diminuat.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Autoritățile locale au ținut cont de toate solicitările venite din partea oamenilor. În ceea ce privește problema cu traversarea șoselelor naționale, se vor face o serie de solicitări la Compania Națională de drumuri pentru a găsi o soluție la această problemă. De asemenea, edilul-șef a ținut să menționeze clar faptul că, odată cu aprobarea regulamentului, fiecare crescător de animale va fi obligat să se încadreze la cinci ovine sau caprine și o bovină pe hectar.

Pășunile de care se bucură municipiul în momentul de față ocupă o suprafață de aproape 1050 de hectare, teren care va trebui împărțit în funcție de nevoile fiecărui crescător în parte. „Suprafața de 1047 de hectare va fi repartizată în funcție de prevederile regulamentului ce va fi aprobat în ședința din 25 martie, iar până atunci atât crescătorii de animale, cât și opinia publică și consilierii locali pot veni cu propuneri în ceea ce privește realizarea acestui regulament care sper eu să îi mulțumească pe crescătorii de animale. Întreaga suprafață este solicitată în vederea închirierii și concesionării. Sunt foarte mulți crescători de animale”, a explicat primarul Mihai Stepanescu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/