Americanul acuzat de contrabandă cu arme a fost arestat! Riscă 12 ani de puşcărie!

Luis Cristian Bându a ajuns în spatele gratiilor şi ar putea rămâne acolo între 3 şi 12 ani!

Cetăţeanul româno-american care a trimis în ţară, într-un colet, un pistol, pe care l-a dezasamblat, probabil pentru a nu fi depistat, şi 720 de cartuşe de diferite calibre, a fost prezentat Judecătoriei Timişoara cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au admis propunerea, astfel că Luis Cristian Bându a primit mandat de arestare valabil pe o perioadă de 30 de zile. „Consider că prin admiterea acestei propuneri de arestare preventivă, în opinia mea una nemotivată, măsura arestului preventiv devine mai nou o banalitate, o normalitate. Am rămas cu un gust amar, dar vom încerca şi cu argumente noi să obţinem admiterea contestaţiei pe care am făcut-o şi care se va soluţiona în următoarele zile la Tribunalul Timiş. Clientul meu e profund marcat de justiţia din România”, a declarat pentru expressdebanat.ro, avocatul Cosmin Bolosin.

Luis Cristian este fiul profesorului de sport Ion Bându din Moldova Nouă şi le-a mărturisit organelor de cercetare penală că a cumpărat legal arma şi muniţia din Statele Unite ale Americii. Pretinde că nu a ştiut că trimiterea lor în România constituie infracţiune. Mai mult decât atât, pretinde că nu a avut intenţia de a vinde arma şi muniţia şi nici să comită vreo infracţiune.

gif card de energie dacus 1000x100

 

CITEŞTE ŞI: Contrabandă cu arme letale pe traseul SUA – Moldova Nouă! FBI-ul a descins în Clisura Dunării! (UPDATE)

Comments

  1. danliel san says:

    Fi tare esti un om bun ,

  2. Ionut ieftimoaie says:

    Minciuni multe si poze puse aiurea

  3. Ionut ieftimoaie says:

    ce e cu poza aia cu 1000 de arme acolo ? sunt tare curios , normal Dani Stanciu e foarte capabil

  4. FBI says:

    🙂
    Omul a trimis un pistol si gloante, unde e minciuna??? :))))
    720 de gloante… Parca ar fi seminte… :)))
    A vrut sa fie cowboy, acuma saq plateasca!!!

  5. Johnny says:

    Dumnealui face parte dintr-un grup care se ocupa cu furturile de pe carduri. In America nu a muncit o zi de ani de zile. Sper sa fie intrebat si despre asta

  6. Ionut ieftimoaie says:

    johnny acum sti cum e lumea vorbeste sper sa fi chemat si tu acolo ca vad ca sti mai multe ,

  7. Ionut ieftimoaie says:

    sa i sugeti pula toti

  8. Ionut ieftimoaie says:

    sti tu cu ce se ocupa el ai fost tu cu el cum dracu aberezi asa nu ti aiurea sa spui niste chestii , crezi ca daca era adevarat stiai tu ?acum sincer sa fi ? stai ai tu informatii din satelit si tu nu ai ce manca apropo stiu cine esti si tu sti cine is eu

  9. Ionut ieftimoaie says:

    si de ce speri sa fi intrebat si de asta ? ce rau ti-a facut omu asta , de fapt ividia e mare si maine poimaine cine stie ce mai zici

  10. papstopolos says:

    acum eu nu ma bag dar johny ai ceva cu omu asta sincer
    si vezi doamne sti tu ce facea ….te-ai ajuns lasa dracu acum uite si tu ce vorbesti si ce aberezi sincer sper sa te fi chemat si pe tine

  11. papstopolos says:

    acuma sti tu ca nu a muncit :))))) parca ai stat tu la curu lui ….numa romanii pot sa fie asa sincer
    acuma daca auzi ca maine mata e curva si o suge la negri e adevarat?

  12. ionut ieftimoaie says:

    hahahahah:)))

  13. Johnny says:

    Johnny- i-a sa treaca si pe la tine cu niste “Cristi”daca ma intelegi , ca prea le ai si tu… astept sa vina si la tine asa putin.

  14. FBI says:

    E clar cu ce se ocupa… Contrabanda cu arme si munitii… 🙂
    Inteleg ca-i luati apararea, dar ce a facut e o infractiune foarte grava, sa plateasca!

  15. gagu says:

    Omu avea permis de port arma si arma e pe numele lui crezi ca face contrbanda cu ea ? Nu zic ca nu e infractiune dar nu o mai fbi atata ca nu vad rostu

  16. FBI says:

    Si daca arma e pe numele lui, asta nu justifica calibrele diferite, dupa cum scrie in articol, deci cu ce scop au fost aduse celelalte gloante? Probabil pt comercializare… Ca doar in RO nu are permis de arma…

  17. TONI says:

    Asta se ocupa si cu droguri . Lam vazut cum se droga prin cluburi.

  18. Lucian says:

    Sunteți niste gunoaie de oameni. Vorbiți aiurea si imbârligați.Iar voi cu ziarul vostru minxinos de ce ștergeți comentariul anterior care l-am scris.Comunisti nenorociți si manipulatori.

  19. Dan says:

    Omul asta este foarte de treaba si nu a facut rau nimanui.

  20. costel says:

    Ducetiva dracu de retardati.Baiatul nu se drogeaza…mari prosti sunteti si barfiti aiurea . SCLAVI MURITORI DE FOAME.

  21. Ionut says:

    SA SUGETI PULA TOTI DE RETARDATI OLIGOFRENI !!!!! SUGETI PULA CURVELOR. VOI DE LA ZIAR CU MILITIENI SI CU FBI SI CU COPII VOSTRII HANDICAPATI SI SA VA MOARA TOT NEAMU DE SUGATORI DE PULA. SA IMI SUGETI PUUUULAAAAA!!!!!!!!!!

  22. GIGI says:

    :)))))))

  23. GIGI says:

    si mie

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/