„Am primit doar 2 miliarde, așteptăm și restul de 9! Eu îmi voi lua banii, chiar dacă plec sau rămân la Reșița!”

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Patronul Metalului a vorbit cu noul număr 1 al administrației publice reșițene, Ioan Crina, despre situația financiară a clubului din Valea Domanului și despre viitorul acestuia, dar cel mai probabil rezultatul îl vom afla în primăvară!

Cătălin Rufă și-a făcut timp imediat ce Mihai Stepanescu a fost arestat preventiv și a venit la Reșița pentru a discuta cu aleșii locali despre echipa de fotbal care nu traversează deloc o perioadă bună. Metalul e în insolvență, e foarte aproape de retrogradare și nici bani prea mulți nu are în conturi pentru a spera în mari schimbări în pauza competițională. „Sunt două echipe, una de Liga a IV-a, una de Liga a II-a. La cea din Liga a IV-a, primăria este factor de decizie, dar acolo este doar un aparat electoral! Între 600 și 700 de mii de euro consumă această echipă de Liga a IV-a, iar la Metalul, unde nu este majoritară, contribuie cu 12 miliarde lei vechi pe an, adică 1 miliard pe lună. Până la 31 decembrie 2015 ar fi trebuit să primim 30 de miliarde de lei vechi, dar am primit puțin peste 21 de miliarde. Avem deci o creanță de aproximativ 9 miliarde de lei vechi. Consiliul Local trebuie să ne vireze cât mai repede acești bani ca să evităm insolvența. În acest an competițional am primit puțin peste 2 miliarde până acum! Fotbal în condițiile astea, cu 500 de milioane pe lună pentru toate echipele Metalului, este enorm de puțin pentru a rezista”, a explicat Rufă la Sport Total FM.

La același post de radio, acționarul majoritar a lăsat să se înțeleagă faptul că între el și viceprimarul cu atribuții de primar, Ioan Crina, există o altă cale de comunicare decât avea cu primarul Stepanescu. „A fost o discuție logică și i-am spus să ia în calcul și varianta în care aceste două echipe nu ajung în Liga a III-a, adică Metalul să rămână

untitled design set 970x90 px

în Liga a II-a, dacă se va menține sistemul cu două serii, pentru că cei de la Caransebeș și Bihor au mari probleme, iar cealaltă echipă să nu promoveze în Liga a III-a, pentru că există riscul ca județul Caraș-Severin să pice cu Timișul și n-au nicio șansă în barajul cu Ripensia. Dacă acea echipă promovează în Liga a III-a și noi retrogradăm în Liga a III-a, în mod normal, primăria nu ar mai avea nevoie de Metalul pentru a o sprijini”, a mai spus Rufă.

Referitor la partea financiară, acționarul majoritar este sigur că și în cazul în care va trebui să se despartă de Valea Domanului, nu o va face cu mâna goală. „L-am simțit pe domnul primar interesat să salveze echipa Metalul și i-am prezentat deja un plan de salvare. Domnul primar trebuie să verifice la sânge cum se cheltuiesc acei bani la echipa de Liga IV-a, dacă vrea ca orașul să mai vadă echipa Metalul. Eu îmi voi lua banii de la ei, chiar dacă plec sau rămân, pentru că există niște documente oficiale în acest sens și dacă retrogradez nu-i problemă, că îmi fac echipă și o să revin în Liga a II-a”, a mai declarat Cătălin Rufă.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/