Aleşii locali din judeţ îşi ascund averile!

Deşi în viaţa de zi cu zi se mândresc cu sume importante de bani, proprietăţi şi maşini de lux, consilierii locali din Caraş-Severin nu se ,,laudă” cu acestea, aşa cum ar fi legal, şi în declaraţiile de avere şi interese.

Tradiţia de a nu-şi declara avuţia continuă pentru o mare parte dintre aleşii locali cărăşeni, cu toate că au fost traşi de urechi în repetate rânduri de presă. Deşi aceştia sunt obligaţi să-şi completeze an de an declaraţiile de avere şi interese, consilierii au fost depistaţi cu declaraţii abandonate. Problema este însă că Legea nu prevede nicio sancţiune pentru cei care au dureri în partea dorsală vizavi de subiect, lucru care îi linişteşte pe întârziaţi.

De exemplu, Express de Banat a descoperit pe site-ul primăriilor oraşelor cărăşene că la Anina şi Bocşa apar o serie de declaraţii pe care nu a mai dat nimeni nici cu pixul, nici cu creionul chimic, de câţiva ani. Ultimele confesiuni ale consilierilor locali în ceea ce priveşte averea datează din 2010 sau 2011, ceea ce înseamnă că declaraţiile de avere ale actualilor aleşi locali nu au fost publicate pe site-urile administraţiilor locale. Să fie oare din cauza reprezentanţilor instituţiilor care cam bat pasul pe loc la serviciu, sau din cauza consilierilor care nu vor să-şi etaleze în scris ,,podoabele”?

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Culmea este că pe site-ul celorlalte oraşe cărăşene declaraţiile de avere ale aleşilor locali nu apar deloc. Motivele arată că site-urile primăriilor Oţelu Roşu, Oraviţa, Moldova Nouă şi Băile Herculane sunt fie ,,în lucru”, fie neactualizate.

Oare să nu se fi schimbat avuţia acestora în ultimii ani?! Ar fi o mare surpriză, pentru că, în general, în România, averile consilierilor locali şi ale funcţionarilor publici cresc spectaculos în doar câţiva ani de mandat.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/