ALERTĂ. Un virus foarte periculos amenință Caraș-Severinul! Autoritățile sunt în gardă!

Un virus, transmis în mod mecanic prin țânțari, muște și căpușe, amenință sănătatea animalelor din Caraș-Severin și nu numai!

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin avertizează despre evoluția îngrijorătoare a dermatozei nodulare contagioase a bovinelor în statele învecinate județului Caraș-Severin, respectiv Serbia și Bulgaria.

Deși până acum nu s-a semnalat niciun caz în România, zona noastră este expusă cu risc iminent și foarte ridicat. Boala care afectează bovinele este produsă de un virus și poate produce pierderi economice foarte mari. În statele afectate de boală, se interzice comerțul național, intracomunitar și extracomunitar cu bovine. Cu toate că există vaccinuri pentru această boală, ele nu sunt omologate pentru a fi folosite pe teritoriul statelor Comunității Europene.

În aceste zile, Direcția Sanitar-Veterinară a instruit medicii veterinari în domeniul sănătății animalelor pentru intervenția în cazul unor focare de boală. Dermatoza nodulară contagioasă evoluează grav în special la tineretul bovin. Simptomele sunt: febră, anorexie, reticență la mișcare, urmate de dezvoltarea unor noduli la nivelul pielii, inclusiv la bot, cap, urechi. Singura soluție în cazul apariției bolii este uciderea animalelor și neutralizarea cadavrelor prin incinerare, transmite dr. Valentin Ovidiu Zvorișteanu, director executiv Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/