Ajutoare sociale pentru 52 de angajați de la universitatea din Reșița!

 

Administrația locală a analizat situația dezastruoasă în care se află instituția de învățământ superior din oraș, ai cărei angajați nu și-au mai primit salariile de aproape trei luni.

În urma unor anchete sociale derulate, 52 de persoane din cele 170 au întrunit condițiile necesare pentru a primi bani din fondul administrației locale, potrivit primarului Mihai Stepanescu.

Vizați au fost cei care activează sub formă de personal auxiliar sau asistenți universitari. Aceștia se declară extrem de încântați de decizie pentru că nu mai aveau din ce trăi. În cazul în care ambii soți sunt angajații instituției de învățământ, unul singur a primit ajutorul. Suma alocată se ridică la 1.000 de lei/persoană.

În paralel, la UEM continuă protestele spontane în curtea instituției.

Comments

  1. valeriu says:

    Vorba cintecului: A ruginit frunza in vii… dar Dorina Frunzaverde a ramas

  2. Nascut pe 31 noiembrie says:

    De ce lor 1000 si altora(cei de la CET), NUMAI 500?DISCRIMINARE marca Stepanescu!!