Ajutoare alimentare pentru cărășeni

Consiliul Județean Caraș-Severin a trimis astăzi un transport de alimente în 14 localități din județ. Produsele sunt destinate beneficiarilor Planului European de Ajutoare Alimentare în beneficiul Persoanelor Defavorizate (PEAD).

În 14 localități din județ au ajuns astăzi ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenție comunitare. Alte trei transporturi sunt programate pentru această lună. Mâine  un transport va ajunge la Caransebeș, iar în 29, respectiv 30 octombrie, beneficiarii din alte 13 localităţi din judeţ vor primi și ei alimente de la Guvern.

”Un nou transport cu făină, paste făinoase, orez, fasole, bulion, zahăr şi biscuiţi destinat beneficiarilor Planului European de Ajutoare Alimentare în beneficiul Persoanelor Defavorizate (PEAD), a fost trimis astăzi, 17 octombrie  de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin către localităţile : Bolvaşniţa, Buchin, Copăcele, Constantin Daicoviciu, Sacu, Turnu Ruieni, Armeniş, Bucoşniţa, Cornea, Cornereva, Domaşnea, Luncaviţa, Slatina Timiş şi Teregova”, ne-a declarat Camelia Șușco, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Caraș-Severin.

Potrivit unei Hotărâri de Guvern, prin care au fost stabilite noile categorii de beneficiari ai ajutoarelor alimentare, numărul acestora din județul Caraș-Severin a crescut cu aproape 4.500 de persoane, ajungând la 36.515 de oameni.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

Poză: ziarulteleormanul.ro

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/