Agenții economici rămân fără facilități

De la întâi septembrie, administrația locală din Caransebeș nu mai acordă facilități agenților economici rău platnici care funcționează în Piața Centrală.

Agenții economici din Piața Centrală ce nu și-au plătit datoriile către municipalitate riscă să rămână fără facilități. Aceștia au avut la dispoziție aproape cinci luni pentru a-și reeșalona datoriile, însă nu au dorit să profite de acest ajutor venit din partea autoritățiilor locale.

Potrivit primarului Marcel Vela, zecile de agenți economici aflați în această situație au încercat să-şi negocieze contractele direct cu Apele Române Timişoara, în ideea că această instituţie este proprietara Dâlmei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Unii dintre intreprinzătorii de acolo au încercat să facă aceste contracte direct cu Apele Române, sperând că vor plăti mai puţin. Am corectat în Cartea Funciară că Dâlma este proprietatea municipiului şi ar fi corect şi binevenit ca toţi deţinătorii de spaţii comerciale să vină să încheie aceste contracte de închiriere”, a spus primarul Vela.

Edilul a avertizat totodată că în cazul în care nu vor intra în legalitate vor fi acţionaţi în instanţă pentru recuperarea debitelor, cu tot cu penalităţi şi  majorări, iar spaţiile vor fi scoase la licitaţie pentru alţi întreprinzători care vor să funcţioneze legal.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. Caransebes says:

    Daniel Florin Băran (n. 18 septembrie 1979) este un un jucător de fotbal român care joacă la clubul Rapid CFR Suceava. Evoluează pe postul de fundaș dreapta. Băran Florin Daniel a jucat de asemenea, pentru Bucovina Suceava
    Tatăl şi unchiul lui Rooney au fost arestaţi, după ce au fost implicaţi în pariuri pe meciuri trucate.
    tatăl şi unchiul fotbalistului de 20 de ani de la Manchester United,

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/