Afacerile locale, blocate de aleşi! Spaţiile renovate primesc deducere zero

Oamenii de afaceri care închiriază spaţii comerciale de la Primăria Bocşa primesc imobile degradate, iar dacă le repară nu beneficiază de deducerea investiţiei din chirie. Un astfel de caz a fost semnalat în ultima şedinţă a Consiliului Local. Un proiect de hotărâre care viza aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a deducerii din plata chiriei a lucrărilor care urmează a fi executate la un bar de pe strada 1 Decembrie 1918 a fost respins prin votul aleşilor locali. Ce înseamnă asta? Înseamnă că orice reparaţii la spaţiile închiriate, dacă vor fi efectuate de chiriaş, vor rămâne paguba lui, pentru că proprietarul, în acest caz Consiliul Local Bocşa, nu acordă deducerea din chirie a sumelor investite.

Firma S.C.  IMPERIAL  GLAMOUR  CAFFE  S.R.L. a solicitat deducerea banilor pe care îi bagă în reparaţii, acestea fiind necesare din cauza degradării imobilului, stare de care, în fapt, este vinovat fostul chiriaş.  Potrivit expunerii de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre respins, a fost necesară reamenajarea spaţiului prin lucrări de tencuieli, vopsitorii, pardoseli placate cu gresie, tavane din rigips şi tapete aplicate pe pereţi. Valoarea  investiţiei este de peste 40.000 de lei, dar ceea ce ar putea fi dedus potrivit evaluatorilor este de 37.164 lei, o sumă deloc de neglijat. De la Radu Neda, proprietarul localului, am aflat că contractul de închiriere semnat cu Primăria Bocşa este pentru o durată de cinci ani, la o chirie de puţin peste 1.000 de lei pe lună. În ,,traducere” liberă, înseamnă că lucrările efectuate la imobil echivalează cu trei ani de chirie. Rămâne însă oraşului un spaţiu amenajat, reabilitat, care poate fi închiriat poate la o sumă mai mare.

Primarul Eugen Cismăneanţu a declarat pentru expressdebanat.ro că ceea ce s-a întâmplat în Consiliul Local ,,poate fi un semnal negativ pentru mediul de afaceri şi pentru cei care sunt interesaţi de spaţiile Primăriei! Sperăm ca pe viitor să rezolvăm problema şi să nu mai avem astfel de situaţii“. Edilul a mai precizat că ,,Primăria nu a renovat niciodată niciun spaţiu pe care l-a avut, cu bani din bugetul local! În general, spaţiile închiriate sunt deteriorate şi toate au nevoie de investiţii. Pentru fiecare investiţie, conform legii, Consiliul Local a acordat compensarea investiţiei din chirie. Nu înţeleg ce i-a mânat (pe consilierii locali – n.r.) în ideea de a respinge acest proiect“.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Împotriva proiectului de hotărâre privind deducerea investiţiei din chiria datorată administraţiei locale de proprietarii barului au votat un consilier PNL, unul PSD şi un independent. S-au abţinut alţi doi consilieri, unul PSD şi unul PPDD.

Proprietarul localului deschis în spaţiul închiriat de la primărie, Radu Neda, intenţionează să revină în următoarea şedinţă a Consiliului Local cu o nouă solicitare de deducere din chirie a cheltuielilor cu reparaţiile şi modernizarea imobilului.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. Anonim says:

    Aloooo!!!! Despre ce vorbiti??? Cine e Radu Neda??? Un “paravan” al primarului…e amorezul sorei primarului…!!!! Chiriasi dinaintea lui au investit multi bani in cladire….a fost un local frumos pana i-a scos afara cu tupeu sa isi faca primaru afacere…normal ca nu putea sa fie el in mod direct si a ales un copil de 24 ani….la 24 ani mare patron…hai sa fim seriosi….e iubitul sorei primarului,Lidia…de ce nu se scoate la iveala toate adevarurile???? De ce se creeaza un paravan ca si cum totul ar fii perfect???? Toate escrocheriile primarului se musamalizeaza….RUSINE…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/