Afaceri murdare de milioane de euro cu aurul verde din pădurile Caraş-Severinului

Rafturile întregi de dosarele penale şi sumele ameţitoare de care vorbesc procurorii în ultimii ani confirmă faptul că în pădurile judeţului se fac şmenuri  mari de tot, în urma cărora s-au construit averi incomensurabile.

Tot mai mulţi afacerişti implicaţi în industria lemnului din Caraş-Severin ajung să le dea explicaţii procurorilor anticorupţie sau celor de la Crimă Organizată. Interesele sunt uriaşe, deoarece suprafaţa împădurită ne clasează între primele două judeţe ale ţării, cu alte cuvinte, este destulă masă lemnoasă de exploatat. Şi, cum această industrie permite mult mai uşor decât altele fentarea legii, sunt destui cei care preferă să rişte pentru sute bune de mii de euro şi chiar milioane. Pentru că despre astfel de sume e vorba!

Evaziune de 5 milioane!

În vara acestui an, spre exemplu, a fost ridicat cu mascaţii Zaharia Ghimboaşă, un personaj cunoscut din Iablaniţa, bănuit fiind că, împreună cu alte persoane, ar fi prejudiciat bugetul consolidat al statului român, prin evaziune fiscală, cu 5 milioane de lei. ,,Sunt vizate şase persoane – reprezentante ale unor societăţi comerciale cu activitate în domeniul prelucrării materialului lemnos – bănuite de evaziune fiscală. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitate facturi fictive de achiziţionare a mărfii (paleţi) şi nu ar fi declarat impozitul pe dividende, prejudiciind astfel statul român cu suma de 5 milioane de lei”, a explicat Ancuţa Cheţan, reprezentantul Poliţiei din Caraş-Severin.

Mascaţii, la ITRSV!

Oamenii legii nu au descins numai la societăţi comerciale, ci şi la instituţii ale statului. Au ajuns să dea explicaţii organelor de cercetare penală angajați ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare, dar s-au făcut 41 de percheziţii şi la mai multe ocoale silvice. „Poliţiştii au ridicat documente cu valoare probantă în cauză, ce vor fi folosite în documentarea activităţii infracţionale a celor nouă suspecţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Din cercetări a reieşit că suspecţii nu ar fi achitat sumele de bani la bugetul statului provenite din munca prestată de diferite persoane pentru societăţile comerciale implicate”, a precizat aceeaşi Ancuța Cheţan.

 

O altă acţiune de acest gen a vizat mai mulţi agenţi economici, dar şi angajaţi ai ITRSV, cum este cazul lui Florin Miloş şi al soţiei acestuia, angajată a Administrației Parcului Național Semenic-Cheile Nerei. „Percheziţiile au loc pe raza municipiului Reşiţa şi localitatea Bozovici şi privesc probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de evaziune fiscală în domeniul prelucrării materialului lemnos. Poliţiştii au ridicat, în vederea cercetărilor, acte contabile, unităţi de calculatoare, memory-stick-uri şi suma de aproximativ 24.000 euro. Prejudiciul total în dosar se ridică la peste 200.000 lei”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Război civil la Bucova

Tot din cauza aurului verde, la Bucova se duce un adevărat război între Ionesie Ghiorghioni şi familia Răduţă. Plângerile penale la Parchet, DIICOT şi DNA curg una după alta, din ambele părţi. Fiecare lansează acuzaţii foarte grave şi chiar dacă scandalul datează deja de câţiva ani buni, atmosfera este încă foarte încordată în Composesoratul Bucova, acolo unde s-a ajuns de mai multe ori la violenţă.

Prejudiciu de 1,5 milioane de euro!

Dimensiunea şmenurilor din pădurile judeţului este dată şi de cel mai recent caz de acest gen, cel al fiului primarului din Lăpuşnicel, Ilie Canea. Juniorul a ajuns în arest preventiv din cauza afacerilor sale şi e gata să plătească sume ameţitoare numai să se întoarcă acasă. ,,Clientul meu a mărturisit că regretă fapta comisă şi a arătat că, dacă s-ar face responsabil de vreun prejudiciu, doreşte să-l achite, bineînţeles, aşa cum va fi stabilit în urma unei expertize financiar-contabile. El vrea să achite prejudiciul. El recunoaşte ceea ce s-a reţinut pentru SC Sebepal Trans SRL, deoarece nu a fost implicat la toate firmele care sunt reţinute în dosar, ci numai la această societate comercială”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin pentru Express de Banat. Procurorii vorbesc în momentul de faţă de un prejudiciu de 6 milioane de lei, aproape 1,5 milioane de euro!

Comments

  1. alexandru nemoianu says:

    Eate momentul suprem ca abuzurile,jaful din padurile Banatului montan sa ia sfarsit.Atrag atentia si asupra padurilor seculare sin hotarul comunei Prigor.Acolo talharul primar hot Pavel Verindean(al carui loc este dupa gratii,si care se va afla curand sub investigatia Comisiei de la Strasburgh si Comisiei de la Venetia),deci acest om incoresc, a tolerat abuzuri si jaf facut de fratii Mitocaru,vechi jefuitori ai codrilor banateni.

  2. calin says:

    Afaceri murdare acoperite! Sigur sunt scapati si Zaharia Ghimbosa si sotii Milos, in continuare sunt in functii si nu le pasa de lege! Sotii Milos sunt servitorii sistemului au increngaturi multe el plateste cu bani ea cu ce poate sa plateasca o femeie!

  3. alexandru nemoianu says:

    Nu inteleg de ce cazul scandalos Pavel Verindean,hot dovedit si condamnat,nu este mai amplu prezentat.Acet neispravit ar trebui asezat dupa gratii.

  4. alexandru nemoianu says:

    Cu nerabdare astept asezarea dupa gratii a lui Pavel Verindean fostul primar hot al Prigorului.

  5. alexandru nemoianu says:

    Astept cu rabdare sa aflu vestea de bucurie ca primarele hot al Prigorului,Pavel Verindean,va fi aruncat dupa gratii.Un numar de memorii si intampinari au si fost trimese de subsemnatul spre aceasta implinire.

  6. alexandru nemoianu says:

    Coninui sa astept u sufletul la gura vestea ca hotul Pavel Verindean(fostul primare de rusine al Prigorului) a ajuns dupa gratii.Aflu cu bucurie ca memoriul meu catre Curtea din Strassburgh a ajuns la destinatie.Vine vestea buna,vine!

  7. alexandru nemoianu says:

    Curand,curand fostul “primare” hot din Prigor,Pavel Verindean,va ajunge dupa gratii.Cosmin Bolosin ii “papa” gologanii dar Comisia de la Strassburgh lucreaza incet si sigur.

  8. alexandru nemoianu says:

    Imi doresc ca in 2015 sa il vad dupa gratii pe fostul “primare” hot al Prigorului,Pavel Verindean.