ADR Vest a refuzat anveloparea blocurilor din Reșița! Deocamdată!

Proiectele de anvelopare termică a blocurilor din Reșița au fost respinse de ADR Vest! Din cele 7 proiecte depuse de administrația locală, 6 s-au dovedit fără succes. Nu este însă totul pierdut.

Veste nu tocmai bună pentru Primăria Reșița și implicit pentru cetățeni. Blocurile care ar fi trebuit schimbate total mai trebuie să aștepte. Planul amplu de eficientizare energetică a fost dat peste cap, spune Primăria, și din cauza reșițenilor. Mai exact, unul dintre criteriile neîndeplinite face referire la lucrările neautorizate din apartamente. Un alt impediment se referă la necesitatea demolării lucrărilor neconforme executate ulterior construcției blocurilor. Potrivit solicitărilor, asociațiile de proprietari și Primăria Reșița ar trebui să demoleze acoperișurile actuale.

„Primăria Reșița consideră că această cerință poate duce la deteriorarea blocurilor de locuințe având în vedere perioada lungă de timp între demolare și execuția efectivă a lucrărilor la acoperișul blocurilor, întrucât de la momentul semnării contractului de finanțare și până la începerea efectivă a lucrărilor de construcții există o perioada minimă estimată de 7-8 luni (în care se realizează achiziția proiectului tehnic, achiziția lucrărilor de construcții, organizarea de șantier etc.)”, se arată în comunicatul de presă al administrației locale.

Cele 6 proiecte, respinse în primă fază de ADR Vest, se referă la 4 blocuri de pe Bulevardul Republicii, nr. 3, 20, 25 și 27, blocurile nr. 24, 25 și 36 din Piața 1 Decembrie 1918, A2, A3, A4, A5, A6 și A7 de pe strada Horea, respectiv blocul nr. 15 de pe strada G. A. Petculescu.

Cel de-al șaptelea proiect, care include blocurile nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 de pe I. L. Caragiale, rămâne în evaluare.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primăria Reșița nu renunță, așa că a propus în scris la ADR VEST modificarea Ghidului Solicitantului în sensul realizării lucrărilor de demolare a acoperișurilor până la data începerii efective a lucrărilor de execuție. Așa că va depune din nou proiectele în cadrul primului apel.

CITEȘTE ȘI:

Lucrările pentru reabilitarea termică a blocurilor din Reşița vor porni de la 3600 euro/apartament. De la 3600 în jos!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/