Adormirea Maicii Domnului abundă în semnificații teologice și spirituale. Vezi ce tradiții caracterizează această sărbătoare!

Sărbătoarea Maicii Domnului adună toți creștinii la biserică în fiecare zi de 15 august. Cu multiple semnificații teologice și spirituale, însăşi icoana reprezentativă pentru această sărbătoare ilustrează taina primirii mamei în brațele lui Hristos.

Adormirea Maicii Domnului este cunoscută în popor sub denumirea de Sfânta Maria Mare. Cărășenii așteaptă această sărbătoare cu aceeași bucurie ca Sfintele Paști. Postul de două săptămâni care precede sărbătoarea se socotește a fi la fel de însemnat ca și postul Sfintelor Paști. În credința populară se spune că acest post este rupt din Postul Mare.

Sărbătoarea poartă cu sine și o serie de tradiții, care se respectă și astăzi în unele zone ale Banatului. Astfel, în dimineața zilei în care este cinstită Adormirea Maicii Domnului se obișnuiește ca femeile să meargă la biserică și să împartă struguri pentru cei trecuți la cele veșnice. În unele zone se dau pentru sufletele celor decedați prune coapte și faguri de miere.

De asemenea, începând cu această zi, ciobanii coboară oile de la munte, bărbații își schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor și dormitul pe prispă.

Mai mult decât atât, din data de 15 august se deschide în satul tradițional un important sezon al nunților, sezon care ține până la intrarea în postul Crăciunului.

Sursa: CrestinOrtodox.ro