Administratorul public al municipiului Caransebeș are statuie!

Cel puțin așa susține consilierul local Gavrilă Ardelean. Și vine și cu dovezi: extrasul de CF! „De când mă chinui să arăt asta, nimeni nu vrea să publice că o statuie din Caransebeș este pe terenul familiei Ungur!”, se revolta alesul local în preambulul ședinței de consiliu local de ieri de la Caransebeș.

Între timp, studiind extrasul CF dat de Gavrilă Ardelean, ne-am lămurit și noi. Nu este vorba despre statuia lui Andrei Ungur, ci despre una dintre sculpturile ieșite din Tabăra internațională de sculptură de la Caransebeș, o lucrare a unui artist grec care este expusă chiar la intersecția străzilor Teiușului cu Tribunalului.

„Așa este, terenul pe care este expusă sculptura aparține familiei Ungur la Cartea Funciară. Dar, domnia sa, cum este un iubitor de frumos, nu a manifestat nici un fel protest față de amplasarea statuii acolo și nici nu primește vreun leu chirie”, ne-a edificat Ion Cojocaru, directorul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș.

Deh, nu toată lumea înțelege arta…