Două proiecte deosebit de importante pentru caransebeșeni sunt în evaluare în prezent. City managerul Primăriei Caransebeș spune că municipiul de pe Timiș și Sebeș ar...
A trecut mai bine de jumătate de an de când Romeo Dunca a preluat șefia Consiliului Județean Caraș-Severin, iar în toate aceste luni, în aparițiile...
Banii europeni ar putea schimba fața uneia dintre clădirile emblematice ale Reșiței, sub cupola căreia primarul Ioan Popa își dorește să concentreze toate serviciile și...
Costul lucrărilor depășește un milion de lei, iar grosul banilor vine prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2. Unitățile de învățământ ar putea deveni funcționale...
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de proiectare pentru reabilitarea pasajului Slavici-Polonă, una dintre construcțiile inginerești abandonate ale municipiului, care însă asigură legături rutiere importante. ...
Au fost declarații politice cu invocarea unor lideri totalitari în plenul Consiliului Local Timișoara, în contextul unei dezbateri cu privire la regulamentul de organizare a...
Consilierul social democrat Valentin Dascălu, contrariat de lucrările pe care Episcopia Caransebeș la efectuează la Catedrala Episcopală fără autorizație. Episcopia Caransebeș precizează că face eforturi...
Romeo Dunca nici nu vrea să audă de continuarea proiectelor de reabilitare a celor trei staționare din Reșița. Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin vrea spital nou...
Primarul Claudiu Buciu anunță că nu va retrage Hotărârea de Consiliu nr. 17 din 2021 privind aprobarea inițierii procedurii insolvenței la societatea Meridian 22. După...
Modificarea organigramei de la Consiliul Județean Timiș aduce cu ea și înființarea unui birou de telecomunicații și transformare digitală care va fi în subordinea administratorului...
Revoluționarul Corneliu Vaida propune realizarea unei alei dedicate muzicienilor timișoreni pe malul Begăi, în zona fostei terase Flora, care odinioară a fost locul de întâlnire...
Conștient de nemulțumirile locuitorilor, primarul comunei încearcă să grăbească pașii spre demararea lucrărilor edilitare, însă acest proces va mai dura un timp, susține acesta, de...
Cinci din cele șapte cinematografe preluate de Primăria Timișoara de la RADEF vor fi reabilitate până în 2023, anul în care orașul de pe Bega...
Singurul centru de carantinare pentru migranții care sosesc în județul Timiș funcționează într-un spațiu al Primăriei Timișoara și acesta este mai tot timpul ocupat. Președintele...
Primarul Municipiului Caransebeș ia exemplul municipiului Oradea și implementează proiectul de introducere a camerelor de supraveghere cu RDS, singura companie cu fibră optică din urbea...
De câteva zile, în mai toate parcările publice din Reșița au apărut plăcuțe care anunță faptul că șoferii care doresc să folosească un loc trebuie...
Una dintre surprizele ultimei ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin a fost că aceasta a durat mai puțin cu cel puțin o oră și jumătate decât...
În ultima ședință din martie a Consiliului Județean Caraș-Severin a fost aprobată cererea de transmitere a două drumuri forestiere din domeniul public al statului și...
În aceste zile primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, va avea configurația finală a bugetului local, care se prefigurează cu două milioane de lei venituri mai...
Administrația locală caută un om „fain”, care să facă drumuri la București pentru rezolvarea problemelor de ordin tehnic. În perioada imediat următoare, îi vom afla...
Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, reacționează în scandalul legat de traseul anunțat al viitoarei autostrăzi Timișoara-Belgrad și le dă asigurări locuitorilor din Moșnița Nouă...
Consilierii județeni au aprobat, miercuri, noua organigramă a administrației județene. 20 de posturi dispar de pe lista angajaților. Social-democrații critică noua viziune a liberalilor de...
Fost deputat și prefect de Timiș, Ovidiu Drăgănescu revine în conducerea Prefecturii Timiș, pe funcția de subprefect, în urma deciziei de miercuri din ședința de Guvern....
Toate obiectele, resturile de mobilă și alte gunoaie care s-au adunat de ani de zile în curtea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș vor fi...
Sunt trei săptămâni și trei zile de când Timișoara și zona metropolitană se află sub restricțiile impuse de carantină, iar de trei zile, din 28...
Statul român e prea dezinteresat ca să împiedice șmenurile imobiliare care se fac de mai bine de două decenii în Băile Herculane cu bijuteriile arhitectonice...
Primarul Timișoarei neagă informațiile care circulă în spațiul public și potrivit cărora ar fi intenționat să demisioneze din funcția dobândită în urma alegerilor din toamna...
Inspectorii Apelor ABA Banat au controlat stația de epurare Jupa, care aparține de SC Aquacaraș SA,și au aplicat a doua sancțiune societății pe motiv că...
Nici nu se instalase bine în funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin și deja luase primele decizii legate de muntele pe care a investit...
Consilierii locali din Reșița au aprobat astăzi acordul de asociere încheiat între Consiliului Județean Caraș-Severin și forul local pentru a accesa mai ușor fonduri în...
Primarul Dominic Fritz dezaprobă protestele din ultimele zile din Timișoara și spune că agenda manifestanților nu are nicio legătură cu restricțiile din pandemie. Dominic Fritz...
Acuzați în față că sunt fie hoți, fie incapabili, mai mulți angajați ai administrației județene își fac bagajele ca urmare a unei decizii definitive a...
Societatea de Transport Public Timișoara este în căutarea unor șoferi/conducători de bord (autobuze, troleibuze, tramvaie), cu experiență, pentru a se alătura echipei sale. Oferta include: • contract de muncă...
Cel mai important este sentimentul subiectiv al bucuriei pe care autorul o oferă oamenilor care-i citesc cărțile. După Mircea Miclea şi Horia Roman-Patapievici, scriitorul Mircea Cărtărescu a fost prezent...
Președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis, a anunțat că Guvernul s-ar putea reuni săptămâna la Timișoara ca dea undă verde noului stadion. Aprobarea hotărârilor de guvern despre care vorbește...