Acuzaţii grave la spitalul din Caransebeş. Fondate sau nu? [VIDEO]

Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș este ținta unor acuzații grave făcute de fiica unei paciente în prezent internate. Directorul Ionuț Mihăilică prezintă cazul într-o cu totul altă lumină.

Simona Mariana Hruşcă din Caransebeş a postat imaginile pe adresa sa de facebook și chiar a încărcat un video pe un grup de socializare în care se plângea de faptul că personalul medical nu s-a îngrijit de mama sa, că mirosul în salon este insuportabil și că pansamentul de la piciorul mamei, plin de sânge, nu a fost schimbat de 4 zile.

În consecinţă, directorul spitalului, Ionuț Mihăilică, a demarat imediat o anchetă internă, în urma căreia a rezultat cu totul altceva.

„Am fost pe secția de chirurgie, unde pacienta este internată de vineri, 14 iulie. Am stat de vorbă cu femeia și mi-a infirmat cele spuse de fiica sa, lucru confirmat și de colegele de salon, dar și de medicul curant și asistentele de pe secție, care mi-au arătat fişa pacientei. Într-adevăr, situația femeii este critică, pentru că a venit la Serviciul de Urgențe cu o rană deschisă care sângerează. Este ușor să arunci cu noroi pe facebook, dar în realitate pacienta este îngrijită”, spune directorul spitalului Ionuț Mihăilică, care se întreabă de ce, dacă fata pacientei este așa de grijulie, nu a ajuns mai devreme cu mama sa la spital.

„Medicul specialist în chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, dr. Singh Bhupinder, se ocupă de pacientă. Femeia, în vârstă de 63 de ani, din Zăgujeni, a fost adusă la spital de fiică cu ulcer varicos hemoragic la gamba dreaptă și cu multe diagnostice secundare. La ora actuală nu este stabilă hemodinamic și nu se poate interveni chirurgical, ea s-a internat cu hemoglobina 3 în condițiile în care un om normal are hemoglobina până în 11. Zilnic i se administrează câte o unitate de sânge și la această oră hemoglobina i-a crescut la 5, iar leucocitele sunt în scădere, ceea ce înseamnă că infecția este în scădere. Când va fi stabilă hemodinamic, va fi operată”, a concluzionat directorul Spitalului Municipal din Caransebeș, Ionuț Mihăilică.