ABSURD. Peste 800 de tone de substanțe chimice stau în Dunăre din lipsă de bani!

Deși au trecut 3 săptămâni de când barja care transporta îngrășământ chimic s-a scufundat, nici până la această oră potențiala poluare nu a fost limitată. Timpul însă trece, sacii se degradează, iar în orice clipă pericolul de care se temeau oamenii la momentul scufundării se poate ,,dilua” în apa Dunării.

După praful de la Moldomin, locuitorii de la malul Dunării s-ar putea confrunta și cu alte probleme, dar din aceleași cauze: lipsa banilor și indiferența. Scafandrii s-au prezentat la locul incidentului, au evaluat ceea ce se găsește sub apă, dar o intervenție pentru scoaterea sacilor în primă fază, iar apoi a barjei înseamnă costuri. Aici se blochează lucrurile, după cum spun reprezentanții administrației locale din Moldova Nouă. ,,Societatea răspunzătoare de incident trebuie să suporte costurile intervenției, dar cum firma de asigurări cercetează situația, durează până când recuperează banii. La rândul ei, Administrația Fluvială, care până la urmă răspunde de tot ceea ce înseamnă Dunăre, nu a alocat până acum niciun leu, probabil de teamă că nu îi va mai recupera“, a declarat primarul Matei Lupu pentru www.expressdebanat.ro

Edilul a precizat că Primăria Moldova Nouă a făcut tot ceea ce a putut și ce a avut ca responsabilitate: a informat Inspectoratul pentru Situațiile de Urgență și Instituția Prefectului, unde la Silviu Hurduzeu, reprezentantul Guvernului în teritoriu, au ajuns toate informările necesare. ,,Scafandrii au făcut o primă evaluare la barjă. Se pare că se pot scoate sacii de îngrășământ, dar e nevoie de finanțare. Sper să se rezolve problema, pentru că sacii sunt deja de multă vreme în apă și riscă să se spargă, să facem altă poluare în oraș, cu acest îngrășământ. Pe lângă praful de la Moldomin, ne mai lipsește să poluăm și Dunărea! Să se găsească modalitate de plată și să scoată sacii! Mă bucur că incidentul s-a întâmplat mai jos de captările de apă. Dacă s-ar fi petrecut mai sus, s-ar fi putut infilitra, dar sper ca Administrația Portuară să nu uite că Moldova Nouă este un port, iar pentru noi, unul important”, a adăugat revoltat edilul-șef.

Comments

  1. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    aduce-ti timppul inapoi! Dupa revolutie pe un brat al Dunarii se scufunda o nava cu fier beton , o gramada de tone. Ce sa ales, trafic fluvial cu probleme, statul a cheltuit o caruta de bani,dosar penal, sau dosare,pe timpul carui minisru al transportulrilor….Toti iau bani , de la toti, de raspuns ,nimeni!MA baieti cu ochi albastri ,nu va place Moldova-noua? Vedeti ,e mult peste, chiar proaspat….Faceti o deplasare pe banii statului, unde sa dus o deplasare degeaba,mai faceti una, sper sa scapam mai repede de poluare!Ce ziceti,va deplasati?

  2. Radivoj says:

    Banii pentru cazuri de urgente nationale sau cheltuit de catre guvernul Ponta(Mickey Mouse) pentru campania electorala PSD(mita electorala pentru prostime).

  3. Adrian says:

    Dar de ce trebuie sa dea statul bani pentru prostia altora?
    Sa plateasca firma vinovata sau socetatea de asigurari.
    De ce mereu trebuie sa va scoata statul din rahat?
    Atata pot firmele din judet, atata pot autoritatile din judet … asta este. Asta-i nuvelul judetului. Ce vreti mai mult?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/