Absolvenții sunt invitați la AJOFM Caraș-Severin. Pentru consiliere și 250 de lei/lună

Absolvenții care ies de pe băncile școlii în această vară, nu doresc să mai urmeze altă formă de învățământ și nu reușesc să se încadreze pe piața muncii sunt așteptați de AJOFM Caraș-Severin pentru consiliere în vederea obținerii unui loc de muncă, dar și pentru șomajul de 250 lei/lună.

Odată cu terminarea anului şcolar 2016-2017, absolvenţii instituțiilor de învățământ cu domiciliul sau reședința în Caras-Severin sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă.

Absolvenții înregistrați la AJOFM beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, precum şi de facilităţi financiare. De asemenea, în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, absolvenţii pot participa gratuit la programe de formare profesională.

Persoanele care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrate la structurile AJOFM Caraș-Severin din raza de domiciliu pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj dacă:

– nu urmează o formă de învăţământ,
– nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (500 de lei).

Se consideră că nu au reuşit să se încadreze în muncă dacă fac dovada că, în perioada de 60 de zile de la data absolvirii, s-au înregistrat la AJOFM ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă , acreditaţi în condiţiile legii, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.

Indemnizația de șomaj se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei.

În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, beneficiază de toate serviciile oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, însă pierd dreptul la indemnizaţie de şomaj.




Pentru absolvenţii de liceu, promoţia 2017, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de bacalaureat, termenul de 60 de zile începe în 27 mai.

Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la sediul AJOFM Caraș-Severin din Reșița, str. Traian Lalescu nr. 17, tel 0255 212 380 sau la sediile punctelor de lucru ale AJOFM Caraș-Severin din Anina, Băile Herculane, Bocșa, Bozovici, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu.