A fost dezgropat un text de 7 rânduri, care rescrie istoria din Munţii Aninei şi Valea Minişului!

casinoherculane by sungarden

Noi descoperiri în Peștera „La Hoțu“ din Anina, din judeţul Caraş-Severin, în sistemul carstic al Văii Minişului. Specialiștii au găsit scrieri pe un perete al peșterii de la 1750.

În perioada 18-28 iulie 2016, sub egida Muzeului Banatului Montan Reşiţa, au continuat cercetările arheologice de la Anina – Steierdorf în Peştera „La Hoţu”.La hoțu 2

Responsabilul ştiinţific al cercetărilor, dr. Sorin – Marius Petrescu, împreună cu un grup de elevi de la Liceul Tehnologic “Decebal” Caransebeș şi studenţi de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca au continuat cercetarea nivelurilor eneolitic (cultura Coţofeni, fazele I şi II A) şi neolitic timpuriu (Cultura Starčevo-Criş, faza III B).

Anul acesta, cercetarea a fost completată de venirea la Anina a cercetătorului doctor în speologie Oana Moldovan, de la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, a dr. Silviu Constantin, de la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” din Bucureşti, şi a drd. Răzvan Arghir. Toți au luat probe de sediment din mai multe straturi de cultură, pentru determinarea vârstei acestora prin metode deosebit de precise pentru vârste de mii de ani (unde datarea cu C14 nu este sigură).

Beneficiind de suportul tehnic oferit de dl. Bogdan Bădescu, preşedintele Federaţiei de Speologie din România şi al Asociaţiei Speologice Exploratorii Reşiţa, s-au putut completa golurile din documentaţia de şantier şi explica anumite fenomene petrecute în trecut.

Profitând de prezenţa în zonă, membrii colectivului au efectuat cercetări pe teren, activitate încununată prin descoperirea într-o peşteră a multor materiale arheologice şi a unui text de 7 rânduri scris pe un perete şi datat între 1750-1759. Materialele vor face obiectul unui studiu separat.la hotu 4

Trebuie amintit că o contribuţie fără de care cercetarea ar fi fost pusă serios sub semnul întrebării au avut-o primarul oraşului Anina, ing. Gh. Românu, şi oamenii din jurul său, care au aplicat perfect clauzele parteneriatului încheiat cu responsabilul ştiinţific al proiectului, dr. Sorin – Marius Petrescu, uşurând astfel cercetările în zonă.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Reamintim că tot în apropiere de oraşul Anina, în sistemul carstic al Văii Minişului, se află o peşteră al cărei nume a făcut înconjurul lumii în urmă cu zece ani. „Peştera cu Oase“ este numele acestui loc special, iar spectaculozitatea sa se trage din faptul că aici au fost descoperite cele mai vechi rămăşiţe din Europa ale omului modern. Această peşteră a stârnit atât interesul cercetătorilor români, dar şi al celor din marile instituţii de la Oxford, Bristol sau Australia.

Proiectul internaţional de cercetare a carstului din cadrul Parcului Naţional Munţii Aninei – Valea Minişului a fost coordonat de dr. Sorin Marian Petrescu din Caransebeș.

CITEȘTE ȘI:

INEDIT: Cele 7 minuni ale Banatului Montan!

INEDIT: Peștera cu zgârieturi va fi scoasă din anonimat. Comisia Europeană o reconstruiește ecologic!

 

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/