A câștigat sute de mii de dolari din câteva click-uri! Afacerea l-a băgat în pușcărie!

Laurențiu Adam, stomatologul reșițean trimis în judecată de DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, fraudă informatică, înşelăciune, fals privind identitatea și spălare de bani și condamnat definitiv la cinci ani de pușcărie, a avut pe mână o mulțime de bani pe care i-a obținut păcălindu-i pe mai mulți cetățeni americani! E vorba de sute de mii de dolari!

Primele dovezi concrete cu privire la activitatea infracțională desfășurată de Laurențiu Adam datează din cursul lunii martie 2008. În datele de 7, 9 şi 11 martie 2008, acesta a primit din SUA sume de câte 2.900 dolari. În total, 8.700 dolari, expediați prin serviciul Western Union și ridicați din Timişoara, respectiv Reşiţa. Tot în cursul lunii aprilie 2008, la datele de 8, 12 şi 14, a mai ridicat 8.700 de dolari, de data aceasta de la puncte Western Union din Timişoara și Sibiu. În 12 mai, a ridicat alți 2.900 dolari, expediați tot din SUA în România. Pentru expedierea banilor a fost folosit un paşaport falsificat, având modificat numele deţinătorului. De fapt, cu același pașaport s-au făcut o mulțime de expedieri, de fiecare dată fiind schimbat însă numele.

În buzunarele lui Laurențiu Adam au intrat în 26 iunie 2008 alți 5.800 dolari americani. De data asta nu i-a ridicat el de la bancă, ci soţia lui Emanuel-Elvis-Cătălin Cernica, inculpat și el în același dosar. Coordonat de Adam, acesta i-a comunicat soției datele necesare ridicării banilor. În 6, 13 şi 28 iunie 2008, inculpatul Cernica a ridicat 25.300 dolari. Datele necesare ridicării banilor i-au fost furnizate de Laurenţiu Adam, beneficiarul real al sumei respective. Tot Cernică a mai ridicat 11.201 dolari între 7 și 29 iunie 2008, tot la indicațiile stomatologului, la care au și ajuns în cele din urmă. Tot în luna iunie, Adam a ridicat personal alți 8.700 dolari. De asemenea, inculpatul a continuat să ridice în cursul lunii iunie şi alte sume de bani expediate din SUA, inclusiv de către Ionuţ Florian Carp, în sumă totală de 17.400 dolari! La data de 3 iulie 2008 Laurenţiu Adam s-a prezentat din nou la ghișeu. A ridicat 5.000 de dolari!

Activitatea infracțională a fost și mai fructuoasă în 2009. În chiar prima lună a anului, Emanuel-Elvis-Cătălin Cernica a primit mai multe sume de bani expediate din SUA de diferite persoane pe care le cunoștea. În total, 8.550 dolari americani. Datele necesare ridicării banilor i-au fost furnizate de același Adam. În luna februarie 2009, tot prin Cernica, la Adam au ajuns 11.600 dolari. În aceeași lună și inculpatul Ioan Bogdan Mudure a ridicat de mai multe ori sume de bani transferate din SUA prin serviciul Western Union la solicitarea, cu ajutorul şi sub coordonarea inculpatului Cernica. Suma totală a fost de 11.600 dolari și nu a rămas la Cernica, ci a mers mai departe, în buzunarul lui Adam. Tot în cursul lunii februarie 2009, soţia lui Cernica a ridicat 14.450 dolari. Tot pentru stomatologul reșițean. Luna martie a lui 2009 a fost mult mai săracă. Adam a produs doar 2.900 dolari. S-a revanșat însă în mai. În doar trei zile, Emanuel Cernica a ridicat pentru reșițean 12.600 dolari. Soția lui Cernica a ridicat și ea 1.700 de verzișori. În 2 iunie, tot ea a mai primit 2.851 dolari, bani ce i-au fost înmânați de fiecare dată lui Adam.

Luna iulie a lui 2009 a fost una grozavă pentru Adam. Cernica a ridicat pentru acesta nu mai puțin de 54.606,5 dolari! Ioan-Bogdan Mudure a ridicat și el, la solicitarea lui Cernica, 31.902 dolari. Toți banii i-au fost predaţi stomatologului. Cernica a mai încasat de la bancă în aceeași lună sumele de 2.017 euro, 2.900 dolari, 2.850, respectiv 2851 dolari, iar soția sa încă 17.103 dolari. De toți acești bani s-a bucurat în final Laurențiu Adam. În chiar ultima zi a lunii iulie 2009, Cernica a mai încasat 2.850 dolari, respectiv 2851 dolari.

Cu atâția bani câștigați din câteva click-uri, Laurențiu Adam a chefuit luni la rând. În februarie 2010 însă a făcut din nou rost de bani. 2.900 dolari, dintr-un foc! Apoi l-a băgat în joc pe Damian-Dumitru-Constantin Grigorescu. Acesta a ridicat pentru Adam 31.540 dolari și 8.700 lei. În iulie 2010 a încasat alți 37.700 lei, iar în august, 23.200 lei. Toți banii au ajuns la Adam. În august 2010, Adam s-a folosit de Sebastian Papavă, care a ridicat pentru el 29.000 de dolari.

gif card de energie dacus 1000x100

Începând cu luna iunie 2010 şi până în cursul lunii noiembrie 2010 Adam și-a găsit o altă „mână dreaptă” pe care a folosit-o pentru ridicarea pe teritoriul SUA a banilor expediaţi de persoanele vătămate prin fraudele informatice, precum şi pentru expedierea acestora în România. „Adam l-a racolat pe martor, l-a sprijinit financiar în vederea deplasării în SUA, a făcut demersurile necesare pentru confecţionarea a patru paşapoarte false şi i-a comunicat prin mesaj text informaţiile necesare pentru ridicarea banilor, respectiv pentru expedierea acestora”, au demonstrat procurorii DIICOT. Omul stomatologului a fost însă arestat preventiv, judecat şi apoi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

În septembrie 2010 (în zilele de 2, 21, 27 şi 29) inculpatul Damian Grigorescu a ridicat și el mai multe sume de bani transferate din SUA prin MoneyGram, precum şi prin Western Union, activitate infracţională pe care a desfăşurat-o la solicitarea şi în interesul lui Adam Laurenţiu, căruia i-a predat sumele de bani ridicate. În cursul aceleiași luni (la datele de 8, 11, 17, 19, 21, 22, 26, 27 şi 30) Dorian Papavă a ridicat și el pentru Adam 27.710 dolari. În octombrie 2010 (în zilele de 1, 6, 8, 12, 15, 20, 22, 25, 27) inculpatul Grigorescu a ridicat alți 28.770 lei, iar Papavă 23.020 dolari, tot în interesul stomatologului. Lucrurile au mers bine și în noiembrie 2010. Grigorescu a mai ridicat pentru Adam 28.900 lei și în noiembrie 2010, iar Papavă alți 25.980 dolari americani.

Practic, în doar câțiva ani și numai din niște click-uri de mouse, Laurențiu Adam a câștigat sute de mii de dolari. Ce-i drept, ilicit. Sumele pe care le primea de la americanii pe care îi păcălea puteau ajunge la valori și mai impresionante, dar stomatologul a făcut destule greșeli. Acum ispășește în Penitenciarul Timișoara o pedeapsă de cinci ani închisoare.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla cum s-a îngropat singur Laurențiu Adam!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/