9 Mai, ziua prieteniei, a unității și creativității la Caransebeș

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Câteva sute de copii și elevi din municipiul Caransebeș au lăsat azi orele de curs și au participat la activități recreative menite să marcheze 9 Mai, Ziua Europei, o zi în care cuvântul de ordine a fost prietenia și unitatea.

De dimineață preșcolarii și cadrele didactice de la Grădinița PN 4  din cartierul Nord au pregătit un vast program educativ, sub genericul „La mulți ani Europa”, inclus în cadrul proiectului „Copil ca tine sunt și eu”, care se desfășoară la nivel județean.

Potrivit educatoarei Monica Muntean Urban de la secția germană, fiecare clasă a pregătit câte un stand ce a reprezentat o țară din Uniunea Europeană. Copiii au prezentat produse culinare, obiecte și diferite machete și felicitări din țări ca România, Italia, Franța, Germania, cei mici fiind și îmbrăcați conform tradiției țării respective. Invitați în cadrul programului au fost copiii de la Grădinița cu Program Normal din Cornuțel și de la Școala cu clasele I-VIII din Borlova, care au prezentat scurte programe artistice. Au luat parte la acest eveniment 150 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani.

promovare banner maxagro Muzeul TM

De la ora prânzului, elevii de gimnaziu și liceu au participat la un cros al prieteniei, alergare dar și pedalare pe biciclete, care a avut startul din fața Primăriei Caransebeș pe traseul Parcul Dragalina și retur și care s-a bucurat de prezenţa primarului Felix Borcean. Toți cei 300 de participanți au primit câte o băutură răcoritoare și un croissant din partea organizatorilor, Primăria Caransebeș și Casa de Cultură George Suru din localitate. Au participat, conform tradiției, sportivii de la Clubul Sportiv Școlar, însoțiți de cadrele didactice, dar și elevi de la liceele caransebeșene.

„Am avut emoții pe traseu, pentru că în elanul lor tineresc elevii s-au cam îmbulzit și s-au cam amestecat bicicliștii cu alergătorii, dar bine că s-a terminat totul cu bine și au ajuns în siguranță la sosire. Nu a fost o întrecere, a fost o cursă de relaxare și mă bucur că toate unitățile școlare au dat curs invitației noastre de a participa la această promenadă. Cred că aceste activități ar trebui promovate mai intens și să se desfășoare de mai multe ori pe parcursul unui an, nu neapărat sub egida primăriei, și să participe cât mai mulți caransebeșeni”, ne-a declarat primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean.  

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/