Corupţii de la Naidăş nu ştiu să mintă!

Trimişi în judecată pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, dar şi pentru luare sau complicitate la luare de mită, unii dintre cei 55 de inculpaţi încearcă să-şi salveze pielea cu minciuni stupide.

Puţini dintre lucrătorii vamali şi poliţiştii de frontieră care au fost trimişi de procurorii anticorupţie în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Timişoara şi-au recunoscut vinovăţia şi se vor bucura de reducerea pedepselor cu o treime. Ceilalţi însă, continuă să susţină că sunt curaţi ca lacrima şi că anchetatorii se află într-o gravă eroare. Potrivit unor surse apropiate acestora, cei mai mulţi dintre inculpaţi s-ar fi înţeles să susţină în faţa instanţei că banii pe care şefii de tură îi adunau în fiecare zi de la ei nu ar fi reprezentat şpagă, ci bani pentru micul dejun şi prânz. O poziţie mai mult decât ciudată în condiţiile în care numai înregistrările ambientale şi convorbirile telefonice interceptate spun totul despre ceea ce s-a întâmplat în Vama Naidăş. Inculpaţii vor fi audiaţi la termenul din 30 noiembrie de magistraţii Curţii de Apel Timişoara.

publicitate online in ziar Express de Banat
gif card de energie dacus 1000x100

În perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei Naidăş, mai mulţi vameşi şi poliţişti de frontieră, precum şi alte persoane implicate în traficul cu ţigări, în contextul existenţei unui grup infracţional organizat, au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi pentru a obţine importante beneficii financiare şi materiale”, precizează DNA.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/