7 radare în „sistem cascadă“, la vânătoare de şoferi pe DN 6!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Poliţia Rutieră şi-a adus aminte că, dacă vrea, poate! Poate să iasă la vânătoare de şoferi, pe cel mai circulat drum din judeţul Caraş-Severin! Cu radare în „sistem cascadă“!

Pentru prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, ieri, 24 noiembrie, în intervalul orar 12.00 – 20.00, poliţiştii rutieri au acţionat pe DN 6, cu 7 aparate radar instalate în sistem „cascadă”.

În cele 8 ore de acțiune, polițiștii au aplicat 164 de sancțiuni contravenționale în valoare de 58.580 de lei, dintre care 109 au fost pentru viteza excesivă și 10 pentru depășiri neregulamentare. Ca măsură complementară, au fost reținute 10 permise de conducere pentru depășiri neregulamentare și a fost retras un certificat de înmatriculare.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Pe parcursul weekend-ului, polițiștii intensifică acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru depistarea celor care pun în pericol siguranța traficului, conducând cu viteză excesivă. Poliţiştii vor utiliza autospecialele inscripţionate sau neinscripţionate, dotate cu aparatură de măsurare a vitezei de deplasare“, avertizează Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin. Acesta aminteşte că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/