4 milioane de euro, tocate la „Diverse“, în Caransebeş

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ședințele de Consiliu Local au devenit la Caransebeș un prilej de dezbatere publică pentru mai mulți simpatizanți ai celor două partide politice care-și au reprezentanți în Consiliul Local. Și cum cei frustrați întotdeauna sunt cei care nu deţin puterea în totalitate, cei mai gălăgioși, cu motiv sau fără, sunt simpatizanții PSD. Un lucru e cert însă, toți vor binele orașului, astfel că, dacă punctele de pe ordinea de zi au fost aprobate relativ repede, la ultimul punct, ”Diverse, întrebări, interpelări”, s-a discutat cel mai mult și s-au ridicat unele probleme pertinente, la care se solicită răspuns din partea conducerii administrației publice locale.

Printre aceste probleme se numără situația întârzierii lucrărilor, de ani de zile, la Campusul Școlar C.D. Loga și de ce a ajuns primăria să acceseze un credit bancar pentru a nu se pierde o finanțare europeană de câteva milioane de lei. La această întrebare au răspuns consilierii cu ștate vechi de plată în Consiliul Local, care cunosc procedura anevoioasă birocratică de a realiza un proiect care nu a fost gândit la scară locală, ci a fost întocmit de Ministerul Educației la nivel de țară, în Caraș-Severin mai existând în proiect un campus la Bozovici. Ceea ce s-a dorit un proiect reușit a fost început în 2007 cu mult aplomb, însă, din lipsă de bani, s-au sistat lucrările și ceea ce s-a apucat să se lucreze s-a pus în conservare ani de zile. Proiectul a fost reluat de municipalitate anul trecut, însă s-au accesat fonduri europene de aproape 4 milioane de euro. Din păcate, municipalitatea nu a putut să facă altceva decât să continue lucrările pe un proiect întocmit prost de la început, a menționat consilierul liberal Filip Strejariu.ped_01

Lucrările constau în construirea unei noi săli de sport care a ocupat o mare parte din curtea școlii, a unui cămin internat și cu garsoniere pentru profesori, a unei cantine școlare, dar și reabilitarea întregii clădiri cu schimbare de acoperiș și reparații capitale la interioare. Cum firma care a câștigat licitația a subînchiriat o mare parte din lucrări la o altă societate, care, între timp, cum se întâmplă în România, a intrat în lichidare judiciară, au fost întârziate lucrările și Primăria Caransebeș s-a văzut nevoită să solicite o prelungire a termenului de finalizare a lucrărilor, pentru că, altfel, pierdea finanțarea europeană. În același timp, firma care nu și-a îndeplinit sarcinile a fost dată în judecată, iar, în paralel, a doua firmă continuă lucrările pentru ca la începerea anului școlar elevii să se poată muta în școală, după un an de găzduire pe la alte instituții de învățământ din Caransebeș. Mult de povestit despre un proiect început de Inspectoratul Școlar și pus în brațele Primăriei și Consiliului Local Caransebeș pentru a-l duce la bun sfârșit. Cu toate acestea, primarul Felix Borcean a declarat în fața consilierilor care s-au abținut de la vot, când a venit vorba de aprobarea proiectului de hotărâre privind prelungirea contractului de lucrări la Campusul Școlar de la Colegiul Național CD Loga, că și pentru el, ca primar, toate aceste lucruri sunt noi.

”Trebuie să înțelegem cu toții că un astfel de proiect nu îl puteam realiza, la un asemenea nivel, noi, ca și oraș, decât dacă aveam un ajutor financiar. Acest ajutor vine din partea Uniunii Europene, dar și așa avem niște termene și condiții de îndeplinit. Anume, noi suportăm costurile întregii lucrări și abia după aceea vor veni banii europeni. De aceea am fost nevoiți să accesăm un credit bancar la care o să plătim rate lunare până când o să vedem acei bani. De asemenea, s-a pus presiune pe noi de către profesori și părinți că se tărăgănează lucrările, însă trebuie să înțelegem că o asemenea lucrare poate o facem o dată în viață și va fi necesară și copiilor noștri și poate și copiilor lor. Am stat după constructor, suntem pe teren pentru a evalua stadiul lucrărilor, acum suntem în grafic și cred că mergem spre o normalitate, cu toate că am fost îngreunați de tot ceea ce înseamnă birocrație”, a declarat, în plenul Consiliului Local, Felix Borcean.

Acesta a mai adăugat că este conștient că există suspiciuni din partea noilor consilieri locali, ceea ce este și firesc, însă de aceea li s-a înmânat un raport detaliat cu proiectul Campusului Școlar de la CD Loga.

promovare banner maxagro Muzeul TM

 

CITEȘTE ȘI:

Campus școlar modern la Colegiul Național CD Loga

Liceenii de la „CD Loga” se întorc în şcolile generale!

Banii europeni vor da viață campusului școlar dorit de caransebeșeni

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/