30 de minute de coșmar! (FOTO)

HC Adrian Petrea a pierdut sâmbătă dimineață, în Sala Concordia din Chiajna, într-un meci din etapa a X-a a Ligii Naționale masculine, scor 22-27 (14-12), cu Steaua București.

Meciul a început bine pentru alb-roșii care, cu o apărare agresivă și valorificând oportunitățile din atac, s-au aflat permanent în avantaj, prima repriză încheindu-se cu avantaj de două goluri pentru ei. În cea de-a doua jumătate a partidei, însă, lucrurile s-au schimbat.

La opt minute de la reluarea jocului, echipa bucureșteană a trecut pentru prima oară în avantaj, 17-16, iar jocul a curs în favoarea roș-albaștrilor până în final. Steaua a beneficiat de șase aruncări de la 7 metri, două fiind apărate de portarul Tevzadze. Tot Steaua s-a bucurat și de șase minute de superioritate numerică, iar asta s-a văzut. Trupa lui Adi Petrea a încercat să revină, dar a fost lipsită de șansă. Multe din aruncările jucătorilor reșițeni au nimerit barele porții adverse, iar din cele trei aruncări de la 7 metri primite doar una a fost fructificată.

Pentru HC Adrian Petrea urmează, joi, 22 octombrie, de la ora 17.15, meciul de acasă cu Politehnica Timișoara.

HC Adrian Petrea: Shota TEVZADZE, Andrei DRĂGHICI, Florin DOSPINESCU, Raul HEIMBACH, Mihai HUTA (5 goluri), Lucian IGNAT, Cristian LELA (1 gol), Rică PÎRÎIANU, Sebastian PÎRVAN, Tiberiu POPOVICI (1 gol), Robert RUGACI (1 gol), Ioan STAN (4 goluri), Alexander STARCHENKO, Dusan TRIFKOVIC (4 goluri), Ilie VAIDASIGAN (6 goluri).