Săptămâna Voluntariatului a debutat cu mobilizare generală la Centrul de Zi al fundaţiei reşiţene. Voluntarii de la „Mansarda”, ajutaţi de un bucătar profesionist, dar şi...
Chirurgul reşiţean Romeo Dumitrescu a scăpat încă o dată de acuzaţia de omor din culpă după ce o pacientă de-a sa a murit în condiţii...
Daiana Colceriu, expert în educație, va fi prezentă la Reșița cu prilejul unui seminar care are ca temă “Inteligența emoțională a copilului”. Astfel că, specialistul...
Deputatul Gelu Vișan, prezent la Reșița cu prilejul conferinței județene de alegeri, a lansat câteva atacuri scurte la adresa clasei politice, precizând că nu vede...
Parlamentarul UNPR, Ion Tabugan, fost șef al Direcției Silvice din Caraș-Severin, sare în apărarea Romsilva, după ce ONG-urile de mediu au acuzat instituția că în...
Cică vin ploile, grindina, vijeliile etc. Foarte bine! Natura trebuie să se manifeste, altfel riscă să plesnească. Și asta ne-ar mai lipsi! Ne ajung Elena...
Președintele filialei județene a PNL a comentat pentru Express de Banat ce efecte ar putea avea noua lege privind alegerea primarilor și a președinților de...