18 companii din Regiunea Vest au semnat azi contracte de finanţare cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Azi, 12 februarie 2018, în sala de consiliu a Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), a avut loc semnarea unei noi tranşe de 18 contracte de finanţare cu firme din Regiunea Vest. La eveniment au participat reprezentanţii firmelor care vor primi finanţare, alături de Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest. Două dintre companii sunt din Caraș-Severin.

Finanţarea nerambursabilă obţinută de aceste companii este acordată în cadrul Regio-Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 2 “Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.1 A. – Microîntreprinderi şi Prioritatea de investiţii 2.2 IMM.

Firmele care vor primi finanţare activează în sectoarele: construcţii, industria prelucrătoare (fabricarea de echipamente electrice de iluminat, fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulare, fabricare motoare, generatoare şi transformatoare electrice, fabricarea utilajelor pentru prelucrarea maselor plastice si a cauciucului), dar şi în domeniul hotelier, domeniul prelucrării datelor, precum şi activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică.

Zorinnova Arh SRL este o societate din Reșița care își propune achiziția de utilaje noi pentru lucrări de amenajare teren, pentru care are nevoie de peste 255.000 de euro, din care 190.000 de euro vin prin ADR Vest. Aceasta a avut în ultimii ani mai multe contracte de proiectare cu Consiliul Județean sau Direcția de Drumuri Județene.

Cealaltă firmă este din Bocșa, Endress Group România SRL din Bocșa, care vrea să construiască o hală la parter pentru montaj echipamente electrice, proiect ce ar costa peste un milion de euro, din care 540.000 de euro ar veni prin ADR Vest.

Endress Group Romania a fost înfințată în anul 2002, având ca scop furnizarea de soluții energetice pe piața est-europeană. Endress Group Romania proiectează, execută și instalează “Soluții Energetice”, având capacitați de proiectare și producție în Germania și în Bocșa. Endress Group Romania produce generatoare de curent electric și surse neîntreruptibile UPS sub brandul ZENESSIS! Totodat+, dezvoltă soluții alternative de producere a curentului electric: panouri solare fotovoltaice, turbine eoliene, microhidrocentrale, generatoare de curent cu puteri cuprinse între 1-5000 kVA, precum și surse neîntreruptibile UPS cu puteri cuprinse între 1-1000 kVA, generatoare de curent electric monofazate și trifazate, profesionale, cu funcționare pe benzină, diesel, biodiesel, gaz cu pornire automată sau electric, încarcasate, însonorizate.

„Prin implementarea acestor proiecte se vor achiziţiona echipamente, inclusiv programe informatice, care vor contribui la creşterea competitivităţii economice, la dezvoltarea de noi produse sau servicii, precum şi la crearea de noi locuri de muncă. Proiectele contractate cumulează o valoare totală de 9,43 milioane euro, finanţarea nerambursabilă fiind de 4,96 milioane euro (la cursul Inforeuro de 4,644 lei/euro)”, trasmite ADR Vest.

13 din cele 18 contracte semnate astăzi au fost depuse în cadrul apelului de proiecte 2.1A Microîntreprinderi. În cadrul acestui apel de proiecte au fost depuse 364 de proiecte cu o valoare a finanţării nerambursabile de 55,13 milioane euro – valoare ce reprezintă 200,04% din alocarea regională pentru acest apel de proiecte (alocarea regională este de 27,56 miloane de euro). Dintre acestea, 111 de proiecte au fost contractate, 95 proiecte sunt transmise la Autoritatea de Management POR spre contractare, 13 proiecte se află în etapa de precontractare, iar 145 de proiecte au fost respinse, retrase sau reziliate.

De asemenea, celelalte 5 proiecte contractate astăzi au fost depuse în cadrul apelului de proiecte 2.2. IMM. În cadrul acestui apel de proiecte au fost depuse 68 de proiecte cu o valoare a finanţării nerambursabile de 36,02 milioane euro – valoare ce reprezintă 176,92% din alocarea regională pentru acest apel de proiecte (alocarea regională este de 20,36 miloane de euro). Dintre acestea, 13 proiecte au fost contractate, 28 proiecte sunt transmise la Autoritatea de Management POR spre contractare, 13 proiecte se află în etapa de precontractare, iar 14 de proiecte au fost respinse sau retrase.

Atât apelul de proiecte destinat microîntreprinderilor, cât şi cel destinat IMM-urilor sunt în prezent închise.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/