15% din şcolile cărăşene oferă condiţii inumane!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Deşi au trecut aproximativ cinci luni de la începerea actualului an şcolar şi multe dintre instituţiile de învăţământ se bucură de mobilier nou şi personal didactic specializat, există şcoli în Caraş-Severin care au parte de condiţii de toată jena.

Peste 70 de şcoli din judeţ se confruntă cu probleme grave în ceea ce priveşte necesarul de igienă şi confort. Mai exact, din totalul de 470 de imobile în care se desfăşoară procesul instructiv-educativ, 71 de unităţi funcţionează fără autorizaţie sanitară din partea Direcţiei de Sănătate Publică. Acestea sunt în mediul rural şi fie nu dispun de apă curentă în clădire, fie au toaletele în curte. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin spun că în acest caz trebuie să se implice şi comunităţile locale.

,,În afară de faptul că apa potabilă şi canalizarea constituie probleme legate de grupurile sanitare care apar în unităţile de învăţământ, o altă problemă gravă este faptul că nu sunt aduse toaletele în incintă. Acestea nu pot fi dotate cu apă fiindcă nici localităţile nu sunt racordate la reţeaua de apă şi nu au canalizare”, a precizat profesor Ioan Moatăr, purtător de cuvânt în cadrul ISJ Caraş-Severin.

Întrucât au obligaţia să le ofere elevilor condiţii cât mai bune pentru desfăşurarea activităţii, primăriile au fost anunţate despre necesitatea rezolvării problemelor, însă, din cauza bugetului mic de care acestea beneficiază, se pare că situaţia va continua să fie aceeaşi.

promovare banner maxagro

Atât ISJ, cât şi Prefectura au făcut solicitări către primăriile cu probleme, însă au bugetul mic şi este posibil ca lucrurile să fie la fel o bună perioadă de timp. Noi sperăm ca măcar o parte din ele să se implice şi să îşi rezolve problemele. Deocamdată, rămânem în această situaţie”, a adăugat Ioan Moatăr.

Printre instituţiile de învăţământ din Caraş-Severin care încă oferă condiţii jenante de igienă se numără grădiniţele cu program normal din comunele Prisaca, Peştera, Zăgujeni, Sălbăgelu Nou sau Moceriş. În această categorie intră şi şcolile primare din Variaş, Moceriş, Sălbăgelu Nou sau Vrăniuţ.

FOTO: tmpress.ro

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/