15.000 de euro pot ajunge la școala din Slatina Timiș!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Școala Gimnazială Slatina Timiș este singura reprezentantă a mediului rural în finala pe țară a Olimpiadei Gimnaziilor la fotbal, competiție care începe astăzi la Vaslui.

Echipa de fotbal pregătită de profesorul Adrian Neagu este campioana județului Caraș-Severin și a ajuns până în finala pe țară, în urma retragerii campioanei județului Hunedoara, care a câștigat zona de la Reșița. Astfel, Școala Gimnazială Slatina Timiș a avut drum liber spre faza finală, la care speră să producă o mare surpriză.

Opt echipe din întreaga țară luptă pentru medalii în acest weekend la Vaslui. Școala Gimnazială Slatina Timiș face parte din Grupa B, alături de campioanele județelor Neamț, Bihor și Argeș. În primul meci, echipa din Slatina Timiș va întâlni astăzi, de la ora 16:35, campioana Bihorului. Sâmbătă, cărășenii au programate două meciuri: de la ora 10:05 cu reprezentanta Argeșului și de la ora 19:15 cu reprezentanta județului Neamț. Câștigătoarele celor două grupe vor disputa duminică, 15 mai, de la ora 12:00, finala mare, pentru desemnarea campioanei României la fotbal școlar, ciclul gimnazial. Ocupantele locurilor al doilea vor juca în finala mică, pentru locurile 3-4, tot duminică, dar de la ora 10:00.

untitled design set 970x90 px

Olimpiada Gimnaziilor este organizată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în colaborare cu Federația Română de Fotbal. Premiile de la faza finală sunt consistente, fiecare echipă participantă se va întoarce acasă cu câte ceva, dar miza o reprezintă premiul cel mare de 15.000 de euro acordat campioanei pentru amenajarea unui teren sintetic de 40×20 m. Un premiu la care aspiră și școala din Slatina Timiș!

Elevii din Slatina Timiș sunt în periplu prin Moldova, pentru că săptămâna viitoare se vor deplasa la Bârlad, pentru a participa la finala pe țară a Olimpiadei Gimnaziilor la rugby tag.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/