120.000 de euro pentru liceul care a dat doi laureați ai Premiului Nobel

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Aproximativ 120.000 de euro a primit liceul care, de-a lungul timpului, a dat doi laureați ai Premiului Nobel. Așa se face că laboratoarele de chimie și de fizică dispun de acum de tehnologie la cel mai înalt nivel.

Primăria Timișoara a investit aproximativ 120.000 de euro în dotarea a două laboratoare, de fizică și de chimie, la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, care a dat, de-a lungul timpului, doi laureaţi ai Premiului Nobel, tehnologia de acum fiind la cel mai înalt nivel.

Cele două laboratoare au fost inaugurate joi, în prezența Ambasadorului Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt. Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a explicat că echipamentele din laboratoarele de fizică și de chimie, în valoare de aproape 560.000 lei, au fost achiziționate cu bani din bugetul local, iar spațiile au fost modernizate în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, transmite corespondentul Mediafax.

„Ne bucurăm să putem inaugura aceste laboratoare, care au fost echipate cu tehnologie de laborator de cel mai înalt nivel, cu bani de la bugetul local. Învățământul este o prioritate pentru administrația pe care o conduc, am făcut eforturi mari pentru ca școlile timișorene să facă un salt la un alt nivel și copiii să poată beneficia la maximum de știința de carte. Suntem într-un liceu în care au învățat doi laureați de premiul Nobel (Herta Muller şi Stefan Hell – n.r.) și asta ne obligă suplimentar să investim. Este o investiție serioasă aici, nu cred că putem găsi la tot pasul investiții de acest gen”, a declarat Nicolae Robu, la inaugurarea laboratoarelor.

Simona Lazăr, profesor la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, a precizat că laboratorul de fizică este dotat cu tablă inteligentă, videoproiector și prize atașate la brațe suspendate.

„Putem spune că elevii de aici învață la fel ca cei din Germania. Cei din Germania nu cred că au laboratoare mai frumoase decât este acela de aici, în prezent. Înainte, exista un laborator, dar nu era atât de performant. Totul este nou în laborator”, a afirmat Simona Lazăr.

Muzeul TM

„Aceste dotări permit accesul copiilor în laboratoare în siguranță, dar și munca în siguranță. Am optat pentru aceste aripi suspendate, pe care sunt montate prizele, la care se poate renunța atunci când se predă, iar pentru experimente fizice e mai bine așa. Dacă se întâmplă ceva, avem un buton de siguranță care oprește curentul la toate mesele. De asemenea, în laboratorul de chimie, dacă se varsă ceva, să nu pice pe elevi sunt aceste mese cu bordură”, a declarat directorul Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, Elena Wolf.

Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” este unul cu predare în limba germană.

Primăria Timișoara a derulat, recent, cu fonduri europene, un proiect de reabilitare a infrastructurii liceului, care a avut o valoare de șapte milioane de lei. Au mai rămas de refăcut fațada clădirii, pietonii fiind avertizați, în prezent, că se pot desprinde bucăți de cărămidă.

„Interiorul este gata, iar în exterior suntem în instanță cu firma care trebuia să efectueze lucrarea. Nu putem să reîncepem lucrările până nu se termină procesele”, a detaliat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Sursă foto: Timpolis

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/