Parcurile din Moldova Nouă, atacate de primarul Adrian Torma!

Noua administrație a orașului Moldova Nouă pune accent pe modernizarea parcurilor din orașul de la malul Dunării. Amenajări peisagistice moderne, cu locuri de joacă pentru copii, alei moderne, spații verzi, dar și locuri pentru desfășurarea evenimentelor culturale în aer liber – sunt câteva noutăți puse în practică de șeful administrației locale, primarul Adrian Torma.

Starea proastă și amenajarea peisagistică neconformă cu utilitatea parcurilor din orașul Moldova Nouă l-au făcut pe edilul-șef al orașului de pe Clisura Dunării, Adrian Torma, să regândească amenajarea peisagistică și utilitatea parcurilor din oraș. Așadar, au fost găsite resursele financiare necesare reamenajării a trei parcuri din orașul de la Dunăre.

Parcul din cartierul Boșneag, locație în care se află și Monumentul Eroilor, a fost igienizat și s-a schimbat marmura care era într-o stare avansată de degradare, suma alocată fiind de aproximativ 10.000 de lei. Pentru parcul din fața Casei de Cultură, spațiu care nu a fost modernizat în ultimii 25 de ani, a fost alocată suma de 150.000 de lei, asta însemnând refacerea cu pavaj a întregii zone, decolmatarea canalului ce trece prin fața edificiului cultural. Această investiție era necesară, deoarece administrația locală dorește să dezvolte activitățile la Casa de Cultură, iar aspectul din preajma clădirii era unul jalnic. După reabilitarea parcului, acesta va fi denumit Parcul M9, reprezentând inițialele de la orașul de pe Clisură, totodată inițialele acestea făcând parte din sloganul de campanie al primarului liberal.

„Va fi o zonă modernă, unde vor fi și locuri de joacă pentru copii, iar pe viitor, în zona centrală a parcului vom organiza nedeea satului, fășancul și multe alte evenimente ce dorim să le organizăm în aer liber în parcul din cartierul Boșneag”, a declarat pentru Express de Banat primarul orașului de pe Clisura Dunării, Adrian Torma.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Una alt parc ce este în proces de modernizare este parcul din Moldova Veche, cel din fața portului. La fel ca și cele din cartierul Boșneag, acest parc nu a mai fost reamenajat de foarte mulți ani. „Din punctul nostru de vedere, al administrației publice locale, acest parc este unul strategic, pentru că, atât pentru vapoarele de croazieră, cât și pentru orice tip de vapor ce acostează în portul din Moldova Veche, primul impact vizual este cel al parcului din zonă și ne dorim ca potențialii turiști să se poată bucura de un spațiu de recreere amenajat peisagistic la standarde europene. De asemenea, în parc va fi amenajată o scenă, pentru ca evenimentele culturale din această zonă să poată fi ținute în aer liber”, a conchis primarul Torma.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157673256300004″]

La fel ca în parcurile din cartierul Boșneag, vor fi refăcute aleile pietonale, toaletarea copacilor, amenajarea de spații de joacă, precum și construirea unei scene pentru evenimentele culturale. Finalizarea lucrărilor la cele trei parcuri este preconizată pentru jumătatea lunii decembrie, termenul fiind condiționat și de starea vremii din următoarea perioadă.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/